Dacă ai ajuns în punctul în care îți cauți un alt loc de muncă în Germania ca Asistent Medical Generalist, înseamnă că, fie ai întâmpinat ceva dificultăți în mediul în care ești acum, fie îți dorești să activezi într-un sistem mult mai performant. Poate pur și simplu îți dorești mai mult, vrei să evoluezi și să îți duci cariera la un alt nivel. Asta poate fi, pentru tine, o ocazie foarte bună să schimbi sistemul.
Dar cum treci de la rutina unui asistent medical din România, la un cu totul alt stil de viață în Germania? Învățând. Suntem siguri că există provocări peste tot, important este să știi cum să le gestionezi. Și ținând cont că alții au făcut aceeași alegere – lucrul în străinătate, într-un sistem mai dezvoltat decât al nostru – suntem siguri că și tu poți face acest lucru. Și pentru că noi credem în experiențe, am rugat o asistentă să ne povestească despre primele ei săptămâni în Germania.
Una dintre asistentele cu care am stat de vorba este Enikő Mészáros. A plecat din România cu experiență în cadrul secțiilor de ginecologie și bloc operator. A lucrat atât în România, cât și în Austria. A lăsat sistemul medical românesc pentru a lucra în Germania într-o secție de ortopedie. De la ea am aflat cum arată o zi din viața unui asistent medical într-o clinică privată și care sunt diferențele între cele două sisteme sanitare. De asemenea, Eni ne-a descris pas cu pas o tură de dimineață cu toate atribuțiile și responsabilitățile aferente. Totodată, ne-a povestit și care a fost secretul integrării ei, ce strategie a aplicat ea pentru a se putea integra în echipă și cum Germania a devenit a doua ei casă.
Cum a fost procesul de integrare într-o nouă comunitate?
“Orice început, știm cu toții că e greu. O integrare într-un anume colectiv trebuie să dureze, e un timp de acomodare.. Dacă tu, ca persoană, nu ești drăguță, nu te faci acceptată, nu înțelegi ce ți se spune și nu știi să răspunzi, atunci e 0-0. Eu lucrez la ortopedie pe ”secția” 7, am fost acceptată de la început, am fost drăguță, am oferit ajutor și orice mi s-a spus am înțeles. Dacă mi s-a cerut un ac, am dus un ac, dacă mi s-a cerut o eprubetă, am dus o eprubetă, dacă mi s-a cerut să îngrijesc un pacient, am îngrijit acel pacient. Adică nu am ripostat, și cât de cât am fost sociabilă, drăguță, pentru că în primul rând asta contează pentru ei. Dacă văd că tu ești amabil și drăguț, vei fi acceptat. Dar totul se întâmplă în timp. Nimic nu se întâmplă peste noapte. Nimeni nu te dă afară, nimeni nu îți spune « pleacă de aici ca nu vreau sa te uiți să vezi ce fac eu ». Nu. Stai și te uiți. De la un coleg furi asta, de alt coleg furi cealaltă, și credeți-mă, în timp ajungi să le înveți. Dacă ai interes să rămâi între ei și să demonstrezi că poți oricum, înveți ce-i de făcut. Dacă nu faci bine, pentru că mie mi s-a întâmplat să greșesc, e omenesc să greșești chiar dacă ești asistent medical, dar nimeni nu-ți taie capul.” (Enikő Mészáros)
Cum arată o zi de lucru? Care este rutina unui asistent?
“O tură de dimineață începe la ora 6, când preiau schimbul de la asistenții care au fost în tura de noapte. Se discută despre pacienți, dar după ce îți predai pacienții și știi cauza pentru care ei sunt internați, începi cu o vizită la fiecare. De început, se salută și se menține o conversație simplă: « Bună dimineața, sunt asistenta dumneavoastră din tura de dimineață, dacă aveți nevoie de ceva vă rog să sunați ». Ulterior trebuie să-i pregătești, le spui că trebuie să se spele, majoritatea la ortopedie sincer sunt mobili, nu trebuie să-i speli tu personal. Dar mai sunt și cazuri unde trebuie să intervi.
Un exemplu concret ar fi, din 16 pacienți, maxim la 4 este posibil să acorzi ajutor. Și chiar și cu ajutor, vă rog să mă credeți, ei singuri se spală. Nu trebuie tu să-i speli, să-i îngrijești. Singurul ajutor pe care tu îl acorzi la ortopedie este într-adevăr din pat, să ai mare grijă dacă este operat, cum îi dai jos. Este o tactică și o tehnică pe care mă gândesc că trebuie să o înveți înainte să te apuci. După care, după ce l-ai dat din pat jos, îl duci la baie în scaun cu rotile. Nu îl duci în brațe sau cu lift sau cu știu eu ce. Deci după ce pacientul în sine este spălat, îmbrăcat, îl mobilizezi înapoi pe marginea patului pentru că îl anunți că vine micul dejun. Între timp nu te ocupi tu de micul dejun. Este personal care face asta. Tu pregătești medicamentele pentru că în principiu cam majoritatea pacienților au dimineață, la prânz și seara medicamente. Sunt excepții care au numai la prânz, sunt excepții care au numai seara-noaptea. Când cu micul dejun în principiu este gata, atunci începi meseria de asistent medical propriu-zis.
Măsori tensiunea, pulsul, temperatura. Fiecare pacient în sine are dosarul lui specific. Adică este o mapă în care ai pagini pentru medic, dar și pentru asistentul medical. Acolo completezi cu activitățile pe care le-ai făcut în dimineața respectivă, faptul că i-ai dat medicamentele, dacă a avut nevoie de ajutor la toaletă, să-l speli.. tot tot tot, trebuie să treci și semnătura ta personală ca asistent. Pentru recoltările care sunt propriu-zise pe secție este responsabilă o persoană în fiecare dimineață. Dacă sunt 10 pacienți, pentru recoltat, acea persoană, treptat, merge la fiecare pacient și îi face procedurile necesare de recoltare. În principiu, turele se predau la ora 13:30, dar depinde. Mai sunt pacienți care vin de la blocul operator. Automat când un pacient de la blocul operator vine, trebuie să-i vezi semnele vitale, trebuie să măsori toate cele, tensiunea, temperatura, pulsul, dacă are probleme cu respirația, oxigenul. Deci sunt mai multe etape așa.” (Enikő Mészáros)
Cum este mediul de lucru?
“Munca de asistent medical, ceea ce faci aici, este din punctul meu de vedere mult mai acceptabil și rezonabil decât ce e în România. Personal, ca meserie, aici îmi place mult mai mult. Este cu totul și cu totul altă medicină, este cu totul și cu totul alt mediu. Propriu-zis medicii nu sunt ca la noi în România. Asta trebuie să subliniez pentru că eu am lucrat cu foarte mulți medici în țară, dar aici nu există grandomania că eu sunt medic și tu asistent. Nu există diferențe. Asta în Germania, vă spun din start că nu există, și ceea ce îmi place este că se comportă cu tine ca între colegi. Am colegi din Bosnia, din Ucraina, din Rusia, din Ungaria și din România. Dar și nemți. Personal, eu nu am treabă cu nimeni. Adică poate caracterul meu și poate că sunt drăguță și sunt sociabilă și asta cred că depinde de fiecare în parte. Sunt foarte ajutători și comunicativi. Poate și echipa cu care lucrez eu e ok.” (Enikő Mészáros)
