Recunoștință, rezoluții și motivație – 3 elemente esențiale în viața unui AMG de succes

Recunoștință, rezoluții și motivație. Te-ai întrebat vreodată cât de importante sunt aceste 3 elemente împreună? În special în viața unui AMG? Cum trebuie să procedezi? Din ce puncte de vedere trebuie să privești viața profesională? Și cum poți ajunge la succesul pe care ți-l dorești sau nici nu știi încă dacă ți-l dorești?

Ne-am propus să începem anul 2022 cu acest articol despre recunoștință, rezoluții și motivație, tocmai pentru a te ajuta în deciziile pe care le vei lua pe parcursul anului. Să îți oferim informații utile, să te îndrumăm în realizarea obiectivelor și să îți fim aproape, prin intermediul blogului mediClub. Așa cum este un prieten. Alături de tine, întotdeauna.

Știm că ai nevoie de cineva aproape când iei totul de la zero și te muți într-o altă țară. Fiecare Asistent Medical Generalist care pleacă în Germania trece printr-o perioadă de acomodare. Și ne bucurăm. Pentru că această perioadă întotdeauna vine cu experiențe unice, cu păreri personale, cu întâmplări amuzante, sau, uneori, cu dor de casă. Dar nimic nu vine fără sacrificii, nu-i așa? 

Tot ceea ce simți, tot ceea ce crezi, tot ceea ce faci, te va ajuta să evoluezi. Mergi înainte cu recunoștință față de ceea ce ai învățat și experimentat, îți faci planul cu rezoluții pentru a-ți îndeplini toate dorințele și nu uiți acasă motivația, de care vei avea nevoie atunci când va fi greu. Lucruri pe care le-am observat la asistenții care au plecat deja în Germania și ne-au contactat pentru a ne povesti experiența lor.

Înainte de a-ți povesti câteva cuvinte despre asistenții pe care i-am ajutat și cât de importante au fost cele 3 elemente în povestea lor, vrem să ne asigurăm că înțelegi cum trebuie privite acestea.

Recunoștința – Generator de zâmbete și motivație

Oricare ar fi punctul în care te afli acum în viața profesională, fii recunoscător. Fie că ești asistent, ai experiență și lucrezi în România sau Germania sau ești proaspăt absolvent și ai avut parte doar de puțină practică și poate un internship. Fiecare pas pe care l-ai făcut în domeniul medical, fiecare carte citită, fiecare ajutor acordat, sau diplomă obținută, te-a ajutat să devii ceea ce ești azi. Sunt puține persoane care au această înclinație și dorința de a face o carieră ca asistent medical. Faptul că ai ajuns în acest punct al vieții tale ar trebui să te facă mândru, și nu doar pentru că ai reușit, ci și pentru că joci un rol foarte important în viețile tuturor.

Prețuiește fiecare moment care ți-a fost dat sau de care ai parte acum, în prezent, și fii recunoscător pentru tot ceea ce reprezinți. Vei avea parte de o stare de bine incredibilă, care va aduce cu sine multe reușite, zâmbete și începutul unei motivații puternice.

Rezoluțiile – Punctul tău de plecare

E în regulă să nu te simți întotdeauna inspirat, să nu ai un plan sau să nu știi de unde să începi. Important este să știi exact ce îți dorești tu, nu ce își dorește societatea. Și să îți permiți să visezi. De multe ori ne punem piedici singuri și nu ne permitem să evoluăm. Încearcă să înlături orice gând negativ, orice părere care nu îți aparține și orice risc pe care ai putea să îl inventezi. Concentrează-te strict pe ceea ce îți dorești tu, pune totul pe hârtie și găsește un mod de a realiza acele rezoluții

Îți dorești să înveți practici noi în domeniu? Citește o carte și interacționează cu oameni care au deja experiență. Îți dorești un loc de muncă mai bine plătit? Schimbă angajatorul. Vrei să fii recunoscut pentru toate eforturile tale? Fă parte dintr-o echipă care te apreciază! 

Vrei un viitor mai bun? Aplică pentru un post de AMG în Germania. Echipa mediClub te va sprijini la fiecare pas pentru a se asigura că îți vei îndeplini acest obiectiv.

Motivația – Cheia spre o carieră de succes

Toți asistenții sunt influențați la un moment dat în cariera lor. Fie că e vorba de oamenii din jur sau de sistem, care nu e întotdeauna prietenos. Așa ia naștere motivația. Începi să aspiri la ceva mai bun și începi să muncești pentru acel ceva.

De câte ori ți s-a întâmplat ca sistemul medical din România să îți pună bețe în roate? De multe ori, din spusele asistenților pe care i-am ajutat. Fie că e vorba de un salariu prea mic, de lipsa aparaturii, de condițiile nesatisfăcătoare sau de numărul mare de responsabilități, la un moment dat ajungi să îți dorești altceva. Ceva mai bun. Iar când apare această dorință de a schimba tot, te asigurăm că nimic nu te poate împiedica. Motivația te va ajuta și te va ridica, atât când va fi ușor, cât și atunci când vei da peste obstacole.

Fii recunoscător pentru ceea ce ai realizat, stabilește obiective clare cu ce vrei să schimbi și unde vrei să ajungi, iar apoi acționează și nu te lăsa influențat de absolut nimic. Așa cum s-a întâmplat și în cazul Alexandrei.

Povestea Alexandrei

Alexandra Knizel este o tânără de aproape 30 de ani, care a reușit să își ducă pasiunea pentru asistență medicală, la un alt nivel. A avut ocazia să încerce și sistemul medical din România, a urmat un program de voluntariat în cadrul secției de psihiatrie și a lucrat o perioadă în sectorul privat. A fost de ajuns? Nu. Deși este recunoscătoare pentru tot ceea ce a învățat și experimentat în România, a văzut părțile mai puțin plăcute din interiorul sistemului și a decis să încheie legătura cu tot ceea ce înseamnă sistemul nostru medical. 

A fost momentul în care, în viața ei, a apărut un obiectiv care a necesitat multă muncă și pregătire. Să devină Asistent Medical Generalist în Germania. A fost o provocare acceptată și pentru care a ales să lupte. Faptul că a trebuit să învețe limba germană și să treacă peste câteva obstacole nu a oprit-o. Ci dimpotrivă. A motivat-o. Totul pentru a avea o carieră de succes și a avea o viață mai bună.

Descoperă întreaga poveste a Alexandrei AICI.

Gabriel Enaru și  Laura Govoreanu – Un alt exemplu de urmat

Vă facem cunoștință cu alți 2 asistenți care au decis că vor mai mult, că merită mai mult. Cei doi lucrează în sistemul sanitar german de peste 3 ani, iar Bad Aibling a devenit, acum, a doua lor casă. Au trecut prin multe schimbări, toate pozitive și cu un impact foarte mare asupra vieții lor. 

Ca asistenți, au experimentat ceea ce în România nu ar fi putut, spun ei. Fac parte dintr-o comunitate înțelegătoare, au colegi foarte sociabili, iar la muncă au fost primiți cu brațele deschise. Timpul de lucru este concentrat pe mai puțini pacienți decât la noi în țară. Au colegi care îi ajută cu stocurile de medicamente ori materiale, medici sau colegi terapeuți care, de asemenea, au sarcini clar trasate, iar ei se axează strict pe îngrijirea pacienților. Salariul este mai mare și își permit mult mai multe lucruri, chiar dacă stau în chirie. Achiziția unei mașini a fost pe lista de dorințe, acum îndeplinită. În plus, reușesc chiar să economisească. 

Asistenții sunt fericiți cu viața pe care o duc în Germania, un obiectiv pe care îl au este să obțină cetățenie germană, iar cu multă ambiție și motivație, de care știm că nu duc lipsă, vor reuși. Abia așteptăm să vedem cu ce vești ne mai întâmpină în viitor.

Ne dorim ca acest articol să fie un imbold pentru tine, să îți stârnească motivația pentru a face primul pas spre o carieră de succes și să îți aducă reușite de care să fii mândru și recunoscător. Noi cu siguranță suntem recunoscători că avem ocazia să ajutăm oameni atât de curajoși și ambițioși.

Pentru moment, te lăsăm să îți pui ordine în gânduri, dar rămâi aproape, pentru că în curând te vom întâmpina pe Blog cu un articol în care te vom ajuta să îți stabilești câteva obiective clare pentru anul 2022.

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghid-ul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghid-ul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Distribuie

Alte noutăți pentru tine!

Distribuie

Ești AMG? Dă start carierei tale!

O țară dezvoltată, salariu motivat și multe oportunități

Loc de muncă la o unitate de top din Germania!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghidul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghidul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Acest site foloseşte cookie-uri şi poate colecta anumite date personale în scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesați pagina de Termeni și Condiții.

Ioana Apostol

Ioana este proaspătă absolventă a Universității Transilvania din Brașov, dar cu ajutorul Mediko Hire are astăzi un job mai bun decât și-ar fi imaginat și trăiește într-o zona mirifică a Germaniei, în Bavaria lângă Chiemsee. Ioana a avut o motivație puternică, știa încă de acum 7 ani că își dorește să muncească în Germania, de aceea pașii ei au fost constant îndreptăți în această direcție.Unitatea și spiritul de echipa pe care l-a simțit la locul de muncă au condus-o pe drumul spre performanță și spre o acomodare cât mai naturală.

Baliga Gyongyi

Locuiește în Rosenheim, un orășel mic, liniștit, cu oameni calzi, primitori și răbdători și cu foarte multe activități și locuri recreative pentru toate vârstele.Familia ei a venit la 3 luni după ce ea a ajuns în Germania. Doamna Baligă recunoaște că aceste 3 luni au fost cele mai grele, când a realizat că e singură într -o țară străină fără familie. Acum, fiind din nou uniți, simt că pot realiza orice. La locul de muncă a întâlnit într-adevăr multe diferențe, dar diferențe care au încântat-o și au făcut-o să aprecieze foarte mult acest spital: niciodată nu lipsește nimic din materialele de care are nevoie, totul este documentat, astfel încât nu poți fi tras la răspundere pentru ceva de care nu ești responsabil și pauza de masă este respectată întotdeauna, astfel încât oricât de mult ai avea de muncă să te poți și odihni și relaxa. 

La fel ca mulți alți asistenți care au început munca în Germania, singurul regret este că nu a făcut acest pas mai devreme.