Recunoașterea diplomelor de Asistent Medical Generalist

Aderarea la Uniunea Europeană nu reprezintă doar un avantaj politic, juridic și economic, ci și unul profesional, cel puțin pentru asistenții medicali generaliști. În data de 11 mai 2020, Comisia Europeană a publicat raportul prin care se prevede recunoașterea automată a diplomelor de asistent medical generalist emise de către instituțiile de învățământ din România. Acestea trebuie să îndeplinească o singură condiție, și anume să fie eliberate anterior datei aderării a României la Uniunea Europeană.

Astfel, toate cursurile de revalorizare care au fost efectuate până în prezent sunt, acum, recunoscute!

asistent medical generalist

Reglementări în vigoare la nivelul țărilor UE

Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale stabilește normele conform cărora un stat membru care condiționează accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia, pe teritoriul său, de posesia anumitor calificări profesionale recunoaște, calificările profesionale obținute în unul sau mai multe dintre celelalte state membre. Astfel, prin intermediul acestor reglementări este premis titularului respectivelor calificări să exercite aceeași profesie în respectivul / respectivele state membre beneficiind de o recunoaștere automată a calificării sale.

Conform Directivei, titlu de calificare reprezintă diplomele, certificatele și alte tipuri oficiale de calificare eliberte de o autoritate a unui stat membru desemnată în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative ale respectivului stat membru. Aceste acte trebuie să certifice formarea profesională a titularului său, în special pe teritoriul european. Ca excepție de la regulă, titlu de calificare pate fi și orice titlu de calificare eliberat într-o țară terță de îndată ce titularul său are o experineță profesională de 3 ani în profesia în cauză pe teritoriul statului membru care a recunoscut respectivul titlu de calificare, certificată de respectivul stat membru. 

În sarcina statelor membre este obligația de a se asigura că instituția ce asigură formarea profesională a asistenților medicali generaliști să fie responsabilă de emiterea titlurilor de calificare conform legislației în vigoare în staul respectiv. 

Proiectul elaborat de către CNRED care a condiționat recunoașterea automată a diplomelor de asistenți medicali generaliști

Cu ocazia revizuirii Directivei 2005/36/CE, după cum relatează edu.ro, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), în calitate de Coordonator Național pentru Recunoașterea Calificărilor Profesionale, a înaintat o propunere către Comisia Europeană în vederea includerii diplomelor de asistent medical generalist în lista titlurilor de calificare care intră sub incidența reglementării europene. 

Ulterior elaborării programului alături de experții Comisiei Europene, în baza raportului Comisiei Europene ce a centralizat rezultatele acestuia, s-a decis modificarea Directive în sensul acordării recunoașterii automate a tuturor diplomelor de asistent medical generalist emise de instituții de învățământ din România. De asemenea, accesul în statele membre la profesia de asistent medical generalist este condiționată de necesitatea deținerii unei calificări determinate care să reprezinte garanția că persoana în cauză a urmat studiile ce îndeplinesc toate condițiile prevăzute de textul Directivei. 

La elaborarea acestui proiect prin furnizarea informațiilor și clarificărilor către Comisia Europeană prin intermediul CNRED au contribuit școlile postliceale, instituțiile de învățământ superior de profil, dar și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

Ce înseamnă formarea de asistent medical generalist la nivelul UE

Conform prevederilor Directivei, admiterea la formarea de asistent medical generalist presupune o formare școlară generală care, de-obicei, presupune o durată de 10 ani, atestată de diplomă, un certificat sau un alt titlu de calificare eliberat de către autoritățile sau organismele competente. De asemenea, formarea profesională poate fi certificată prin alte acte care atestă promovarea unui examen de admitere, de nivel echivalent cu cel al formării profesionale, la școli de asistent. 

Formarea de asistent medical generalist constă în cel puțin trei ani de studii sau un număr de 4.600 de ore de instruire teoretică, această perioadă reprezentând cel puțin ⅓, iar cea de instruire clinică de cel puțin ½ din perioada minimă de formare, prevede alin. (3) al art. 31 din aceeași Directivă.

Prin intermediul acestei formări profesionale de asistent medical generalist se oferă garanția că persoana interesată a dobândit un set de cunoștințe și competențe, printre care se numără: cunoștințele corespunzătoare despre științele pe care se bazează assitența medicală generală, despre natura și etica profesiei, despre principiile generale privind sănătatea și asistența medicală, dar și experința clinică adecvată, capacitatea de a participa la instruirea practică și experiența colaborării cu alți profesioniști din sectorul medical. 

De obicei, formarea profesională a asistenților medicali generaliști are loc în spitale, dar poate avea loc și în alte instituții sanitare, precum și în colectivitate, sub responsabilitatea asistenților medicali profesori. Activitățile desfășurate de către asistenți în procesul de formare profesională, conform prevederilor alin. (5) al art. 31 din Directiva 2005/36/CE, vor fi cele necesare formării lor, astfel încât să le permită și asumarea responsabilităților pe care le implică îngrijirea ce trebuie să fie oferită de către asistent. 

Pe lângă toate clarificările ale noțiunilor ce presupune activitatea de asistent medical generalist, dar și formarea acestora, Directiva Europeană stabilește prevederi clare și echivoce și în ceea ce privește actele ce sunt eligibile recunoaștereii. Totuși, aceasta  nu este singura sursă legislativă pe care trebuie să o trecem în revistă atunci când vine vorba de recunoașterea profesională. 

Care este de fapt procedura de recunoaștere automată a titlurilor de calificare de asistenți medicali generaliști

Directiva 2005/36/CE aduce schimbări pentru asistenții care au finalizat studiile medicale înainte de anul aderării României la UE. Acest lucru înseamnă că toate cursurile de revalorizare care au fost efectuate până în prezent sunt, acum, recunoscute.

Conform președintelui OAMGMAMR, Mircea Timofte, cei care nu au parcurs încă procesul de revalorizare își pot anunța intențiile de participare la aceste cursuri, prin intermediul filialelor OAMMR din fiecare oraș. Formarea unui curs va depinde de numărul de solicitări primite din partea asistenților medicali. Până în anul 2018, existau circa 14 școli acreditate să ofere cursuri de revalorizare. Acum, numărul actual de astfel de centre s-ar putea să difere în funcție de interesul arătat de asistenți. Deși nu se vor alcătui grupe imediat după înscrierea pe o astfel de listă, e recomandat să vă înregistrați în acest sens, ba chiar să întrebați la nivelul școlilor postlicale, unde cu siguranță sunt mai multe persoane în această situație.

Dacă ai nevoie să vorbești cu un consultant mediClub care să-ți expună toate informațiile corecte despre recunoașterea profesională și posibilitatea de a te angaja într-o unitate medicală de top în Germania ca asistent medical generalist, completează formularul. Un membru al echipei noastre te va contacta în cel mai scurt timp posibil pentru a discuta despre condițiile de eligibilitate și posibilitățile de carieră oferite.

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghid-ul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghid-ul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Distribuie

Alte noutăți pentru tine!

Distribuie

Ești AMG? Dă start carierei tale!

O țară dezvoltată, salariu motivat și multe oportunități

Loc de muncă la o unitate de top din Germania!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghidul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghidul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Acest site foloseşte cookie-uri şi poate colecta anumite date personale în scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesați pagina de Termeni și Condiții.

Ioana Apostol

Ioana este proaspătă absolventă a Universității Transilvania din Brașov, dar cu ajutorul Mediko Hire are astăzi un job mai bun decât și-ar fi imaginat și trăiește într-o zona mirifică a Germaniei, în Bavaria lângă Chiemsee. Ioana a avut o motivație puternică, știa încă de acum 7 ani că își dorește să muncească în Germania, de aceea pașii ei au fost constant îndreptăți în această direcție.Unitatea și spiritul de echipa pe care l-a simțit la locul de muncă au condus-o pe drumul spre performanță și spre o acomodare cât mai naturală.

Baliga Gyongyi

Locuiește în Rosenheim, un orășel mic, liniștit, cu oameni calzi, primitori și răbdători și cu foarte multe activități și locuri recreative pentru toate vârstele.Familia ei a venit la 3 luni după ce ea a ajuns în Germania. Doamna Baligă recunoaște că aceste 3 luni au fost cele mai grele, când a realizat că e singură într -o țară străină fără familie. Acum, fiind din nou uniți, simt că pot realiza orice. La locul de muncă a întâlnit într-adevăr multe diferențe, dar diferențe care au încântat-o și au făcut-o să aprecieze foarte mult acest spital: niciodată nu lipsește nimic din materialele de care are nevoie, totul este documentat, astfel încât nu poți fi tras la răspundere pentru ceva de care nu ești responsabil și pauza de masă este respectată întotdeauna, astfel încât oricât de mult ai avea de muncă să te poți și odihni și relaxa. 

La fel ca mulți alți asistenți care au început munca în Germania, singurul regret este că nu a făcut acest pas mai devreme.