Emoțiile în relația asistent-pacient. Empatia.

Pentru că am scris în unul dintre articolele anterioare despre relația asistent medical – pacient, de data aceasta am decis să abordăm aceeași, însă din perspectiva managementului emoțiilor sau, mai bine zis, a inteligenței emoționale. 

Ca asistenți medicali, în orice situație, trebuie să fim conștienți de emoțiile noastre și să cunoaștem cum să le gestionăm pentru a putea oferi un serviciu medical calitativ și pentru a menține o relație bună cu pacienții. Întrucât acest subiect a devenit unul popular nu doar în domeniul psihologic, dar și în cel medical, am considerat necesar să vă oferim mai multe informații despre cum să-ți gestionezi emoțiile la locul de muncă, cum să dai dovadă de empatie și de ce aceste lucruri sunt atât de importante pentru cariera ta.

Ce înseamnă managementul emoțiilor? 

Interacțiunile cotidiene se ghidează după ritualuri de protecție atât a propriei fețe, cât și a feței celuilalt, cu scopul de a păstra un anumit grad de civilitate în raporturile sociale și de a menține conflictele în interiorul unor limite suportabile, soluționabile și reversibile, spun specialiștii din domeniul psihologic. Aceste precauții se aplică și în cazul expresiilor emoționale: mai întâi, pentru că însăși cuvintele fac parte din aceste expresii și, deoarece expresiile în cauză sunt în mare parte nonverbale. Fiind mai puțin controlabilă, partea nonverbală este considerată ca exprimând mai „sincer” adevăratele emoții decât partea verbală: nonverbalul constituie un canal de „fugă”. Astfel, a ne controla activitatea comunicativă înseamnă a ne controla în aceeași măsură emoțiile.

Abilitatea de management al emoțiilor sau self regulation reprezintă procesul de modulare al emoțiilor și a comportamentelor asociate acestora pentru a putea răspunde solicitărilor interne și externe într-o manieră acceptabilă social. 

În procesul de control al emoțiilor mare importanță o are și componenta genetică temperamentală, însă nu este singurul factor care poate influența modalitatea în care ne controlăm emoțiile. Funcția de management al emoțiilor începe încă din primii ani de viață și continuă pe parcursul vieții noastre. Studiile arată că modul în care reacționăm la emoții se schimbă pe tot parcursul vieții, iar capacitatea de control asupra emoțiilor poate fi educată și prin metode terapeutice. 

Abilitatea de a îți identifica și gestiona emoțiile proprii, dar și emoțiile altora este cunoscută sub numele de inteligență emoțională. Potrivit unui studiu realizat de către Universitatea Wisconsin, cu peste 20.000 de directori, s-a constatat că inteligența era de două ori mai importantă pentru un job decât abilitățile tehnice și abilitățile cognitive în determinarea capacității de leader.

S-a constatat, de asemenea, că asistenții medicali de succes tind să aibă inteligența emoțională dezvoltată la nivelul mediu sau puțin peste medie, în SUA. Deoarece dovezile susțin în mod covârșitor ideea că dezvoltarea inteligenței emoționale este esențială pentru a deveni un asistent medical de succes, este esențial să luăm măsurile necesare pentru a ne controla emoțiile noastre.

De ce este important să-mi controlez emoțiile ca asistent medical?

Comunicarea cu pacienții este foarte importantă în profesia de asistent medical. Pacientul se așteaptă să fie ascultat de către tine, să aibă încredere în a-ți povesti despre ce-l doare, dar și speră să găsească un răspuns la întrebările și îngrijorările sale. Starea de bine a pacientului depinde în mod direct nu doar de eficacitatea actului medical, dar și de relația sa cu personalul medical. Asistenții medicali fiind elementul central al unui spital, pacienții mereu vor interacționa cu voi cel mai mult. Astfel, pentru a menține un echilibru în relația ta ca asistent medical cu pacientul, trebuie să existe empatie.

După cum am menționat, inteligența emoțională permite asistenților medicali să mențină control asupra propriilor emoții, înțelegând momentele când simt starea de burnout sau deprimare. Astfel, recunoașterea emoțiilor pe parcurs v-ar putea ajuta să identificați când aveți nevoie de ajutorul unui profesionist. 

Capacitatea unui asistent medical de a-și controla emoțiile se dovedește a fi benefică în relația cu pacienții. Păstrarea calmului în situații stresante este imperativă pentru asistenții medicali. Conștientizarea și controlul emoțiilor permit, de asemenea, înțelegerea emoțiilor pe care le simt și temperarea acestora. 

Empatia și rolul ei în relația asistent-pacient

Pentru că cunoașterea și controlul emoțiilor proprii este primul pas în stabilirea unei relații asistent-pacient corecte, care este următorul?

Următorul pas ar fi recunoașterea emoțiilor altora, în special a pacienților. Dacă intrați într-o cameră și pacientul, care este în mod normal vorbăreț, este mai liniștit, are o postură tensionată sau se agită, acestea pot fi semne că pacientul este supărat. În loc să luați personal această nedumerire, este important să investigați sursa furiei pacientului ascultându-l. Aici apare empatia.

Grija pentru ceilalți necesită empatie sau abilitatea de a înțelege cum se simt alții. Acest lucru nu trebuie confundat cu simpatia, care reprezintă un sentiment de milă pentru o altă persoană. Empatia presupune să vezi o situație din perspectiva altor oameni, inclusiv a celor care sunt foarte diferiți de tine.

Empatia construiește o încredere comună și o legătură între asistent și pacient. Acest lucru poate ajuta asistenții medicali să analizeze fiecare situație corect și să prezinte informațiile într-un mod pe care pacienții îl înțeleg. Asistenta medicală, Kati Kleber, a spus: „Mai degrabă decât să se concentreze pe determinarea pacienților și a aparținătorilor să se simtă mai bine, să se concentreze pe empatizarea cu pacienții”.

Mai multe despre empatie poți afla AICI.

Spre exemplu, un medic poate asculta cu atenție un pacient, dar pacientul va percepe acest lucru doar dacă doctorul îi va răspunde cu empatie. Dacă scopul medicinei este să trateze oamenii, adic să îi scape de suferință și nu doar să vindece o boală, atunci empatia nu trebuie să lipsească personalului medical.  

Reglarea emoțională și controlarea/gestionarea emoțiilor țin de aspectele inteligenței emoționale, care, conform P. Salovey și J. Mayer (1994) este „un cadru organizat de categorisire a abilităților legate de înțelegerea, gestionarea și folosirea sentimentelor”. 

Având în vedere postul de asistent medical, sunt necesare câteva aspecte ale celor mai importante modele ale inteligenței emoționale:

  • Adaptabilitatea (să fie flexibil și dornic să se adapteze la condiții noi);
  • Asertivitatea (să fie sincer, deschis);
  • Managementul emoției la alții (să fie capabil de influențarea sentimentelor altora);
  • Percepția emoției (să fie edificat în legătură cu propriile sentimente și ale celorlalți);
  • Reglarea emoției (să fie capabil să-și controleze propriile emoții);
  • Impulsivitate scăzută (să nu dea curs impulsurilor);
  • Abilități de relaționare (să fie capabil să stabilească relații adecvate cu pacienții);
  • Automotivație (să fie hotărât și să nu renunțe în fața dificultăților);
  • Competență socială (să interacționeze ușor, cu abilități sociale bine dezvoltate);
  • Managementul stresului (să fie capabil să reziste presiunii și să gestioneze stresul);
  • Empatie (să fie capabil să se pună în locul celuilalt).

Poți învăța oamenii să fie empatici? Citește articolul MediJobs AICI.

Pentru a fi AMG în Germania, completează formularul de înscriere.

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghid-ul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghid-ul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Distribuie

Alte noutăți pentru tine!

Distribuie

Ești AMG? Dă start carierei tale!

O țară dezvoltată, salariu motivat și multe oportunități

Loc de muncă la o unitate de top din Germania!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghidul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghidul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Acest site foloseşte cookie-uri şi poate colecta anumite date personale în scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesați pagina de Termeni și Condiții.

Ioana Apostol

Ioana este proaspătă absolventă a Universității Transilvania din Brașov, dar cu ajutorul Mediko Hire are astăzi un job mai bun decât și-ar fi imaginat și trăiește într-o zona mirifică a Germaniei, în Bavaria lângă Chiemsee. Ioana a avut o motivație puternică, știa încă de acum 7 ani că își dorește să muncească în Germania, de aceea pașii ei au fost constant îndreptăți în această direcție.Unitatea și spiritul de echipa pe care l-a simțit la locul de muncă au condus-o pe drumul spre performanță și spre o acomodare cât mai naturală.

Baliga Gyongyi

Locuiește în Rosenheim, un orășel mic, liniștit, cu oameni calzi, primitori și răbdători și cu foarte multe activități și locuri recreative pentru toate vârstele.Familia ei a venit la 3 luni după ce ea a ajuns în Germania. Doamna Baligă recunoaște că aceste 3 luni au fost cele mai grele, când a realizat că e singură într -o țară străină fără familie. Acum, fiind din nou uniți, simt că pot realiza orice. La locul de muncă a întâlnit într-adevăr multe diferențe, dar diferențe care au încântat-o și au făcut-o să aprecieze foarte mult acest spital: niciodată nu lipsește nimic din materialele de care are nevoie, totul este documentat, astfel încât nu poți fi tras la răspundere pentru ceva de care nu ești responsabil și pauza de masă este respectată întotdeauna, astfel încât oricât de mult ai avea de muncă să te poți și odihni și relaxa. 

La fel ca mulți alți asistenți care au început munca în Germania, singurul regret este că nu a făcut acest pas mai devreme.