Digitalizarea spitalelor în Germania. De la A la Z.

Știați că, de la începutul acestui an, medicii din Germania pot prescrie pacienților aplicații digitale, care pot fi rambursate prin sistemul național de sănătate? Iar companiile de asigurări furnizează servicii digitale de sănătate pe dispozitive electronice personale, tablete, computere și smartphone-uri.

În plus, spitalele se pot afilia la Infrastructura Telematică a țării până în ianuarie 2021. Acest lucru presupune că moașele, fizioterapeuții, asistentele, precum și serviciile de asistență medicală și de reabilitare se pot alătura în mod voluntar în TI (Infrastructura Telematică), iar costurile aferente fiecărei conexiuni vor fi rambursate. Ministrul sănătății, Jens Spahn, a descris politica drept „prima de acest fel la nivel global”.

În prezent, există 121 de țări care au adoptat strategii naționale de digitalizare a sistemului de sănătate, acest pas reprezentând începutul unei treceri de la o practică nesustenabilă și birocratică la una progresivă și inovativă. Germania se situează în topul țărilor care au adoptat inovația și digitalizarea ca fiind măsuri de actualitate și de viitor. 

Digitalizarea sistemelor de sănătate. Digital Supply Act

Conform unui comunicat al OMS (Organizației Mondiale a Sănătății), tehnologiile digitale devin o resursă importantă pentru furnizarea serviciilor de sănătate și pentru îmbunătățirea acestora. Tehnologiile wireless mobile sunt deosebit de relevante, datorită ușurinței lor de utilizare și a răspândirii lor. 

Potrivit UIT, în 2015 existau peste 7 miliarde de abonamente de telefonie mobilă în întreaga lume, peste 70% dintre acestea provenind din țări cu venituri mici sau medii. În multe astfel de țări, oamenii au mai multe șanse să aibă acces la un telefon mobil decât la apă curată, un cont bancar sau electricitate. Fascinant, nu-i așa?!

Cât privește Germania, trecerea la digitalizarea a sistemului de sănătate, adusă de către Legea privind digitalizarea și inovarea (Digital Supply Act) a început ca un act legislativ, propus de ministrul sănătății Jens Spahn la începutul anului 2019 și a fost adoptată de Parlament în 8 noiembrie.

digitalizarea spitalelor, Jens Spahn
Sursă imagine: https://www.healthcareitnews.com/

Conform noii legislații, medicii vor putea prescrie pacienților aplicații digitale de sănătate, care pot fi rambursate prin asigurarea de sănătate de stat. Furnizorii de aplicații vor trebui să demonstreze Institutului Federal pentru Medicamente și Dispozitive Medicale (BfArM) că aplicațiile lor pot îmbunătăți îngrijirea pacienților.

De asemenea, medicii vor putea primi bani pentru furnizarea de consultații online pacienților cu asigurare de sănătate de la stat. Medicii vor avea permisiunea de a furniza informații despre consultări video și online pe site-urile lor web, în timp ce înainte au putut discuta despre acestea doar în conversații private.

Acest tip de reglementări este menit să încurajeze extinderea digitalizării în sistemul de sănătate, dar și să contribuie la fluidizare relațiilor dintre doctori și pacienți, în vederea obținerii consultațiilor și sfaturilor necesare într-un timp util. 

Unul dintre scopurile Legii privind digitalizarea și inovarea este de a aduce o nouă oportunitate de dezvoltare domeniului asistenței medicale din Europa. Dr. Jens Bss – CEO-ul celei mai influente companii de asigurări în sănătate (Techniker Krankenkasse) afirmă că sistemul de sănătate german este încă unul dintre cele mai bune din lume și acesta este motivul care progresul lent. Sistemul funcționează și mulți jucători profită de el. Face parte din natura umană să înceapă abordarea problemelor doar atunci când acestea devin evidente și vechiul sistem nu mai este durabil. În Germania, ne-am dat seama între timp că este necesar un grad crescut de digitalizare în domeniul sănătății. 

Acest lucru se reflectă și la nivelul atribuțiilor zilnice ale asistenților medicali. În cea mai mare parte dintre cazuri, personalul medical poate nota în timp real măsurile și sprijinul acordate pacienților. De la caz la caz, observații precum valorile tensiunii arteriale, glicemia, ora tratamentului medicamentos ș.a.m.d, pot fi trecute în sistemul intern al unităților medicale, direct din camera pacientului, fie pe tabletă, laptop sau calculator. Un exemplu de clinică, unde o astfel de documentare funcționează deja la standarde înalte, este Schoen Klinik. Află mai multe despre o zi de lucru în Germania, de la unul dintre asistenții care lucrează acolo, în cadrul secției de neurologie. 

Vezi AICI povestea de succes a asistentei Carmen Nastur, alături de mediClub

Citește în continuare articolul despre spiritul inovator al Germaniei aici.

Provocarea COVID-19 și digitalizarea spitalelor

Pandemia COVID-19 a avut un impact fără precedent la nivel global, nu doar la nivel economic, ci și la nivelul sistemelor de sănătate din întreaga lume. La panoul de deschidere al Conferinței digitale HIMSS & Health 2.0 Europe, intitulat „Pârghia digitalizării sănătății pentru prezicerea, prevenirea și gestionarea viitoarelor crize de sănătate”, moderatorul Hal Wolf, președinte și CEO, HIMSS, împreună cu cei patru speakeri ai panelului au vorbit despre impactul tehnologiilor digitale asupra găsirii răspunsurilor care privesc răspândirea COVID-19 în Europa și munca ce trebuie făcută pentru ca aceste demersuri să poată asigura accesul și inclusivitatea în furnizarea serviciilor digitale de sănătate. 

În timp ce pandemia COVID-19 a fost un catalizator important în adoptarea rapidă a instrumentelor digitale de sănătate, Dr. Pravene Nath din Roche, SUA, a observat câteva provocări în trei domenii largi ai sistemului de sănătate: accesul și administrarea, operațiunile și personalizarea.

„În ceea ce privește accesul și administrarea, a existat o răspândire a ”tele” sănătății (adică a sănătății digitale) într-o perioadă scurtă de timp, dar este încă foarte neuniformă. 

Nu toate populațiile percep la fel această schimbare și nu toată lumea e familiarizată cu astfel de experiențe digitale, însă un lucru e cert, fricțiunile pot fi reduse într-o foarte mare măsură”, a explicat dr. Nath.

Un alt avantaj al digitalizării se poate întâlni în cazul operațiunilor tehnice și administrative. Dr. Pravene Nath a afirmat că prognozarea solicitărilor, gestionarea lanțului de aprovizionare și gestionarea capacității sunt esențiale, iar tehnologia este pregătită pentru asta. Dacă aceste instrumente tehnologice pot fi predate furnizorilor de asistență medicală, aceștia pot lua decizii operaționale în timp real cu date reale.

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghid-ul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghid-ul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Distribuie

Alte noutăți pentru tine!

Distribuie

Ești AMG? Dă start carierei tale!

O țară dezvoltată, salariu motivat și multe oportunități

Loc de muncă la o unitate de top din Germania!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghidul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghidul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Acest site foloseşte cookie-uri şi poate colecta anumite date personale în scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesați pagina de Termeni și Condiții.

Ioana Apostol

Ioana este proaspătă absolventă a Universității Transilvania din Brașov, dar cu ajutorul Mediko Hire are astăzi un job mai bun decât și-ar fi imaginat și trăiește într-o zona mirifică a Germaniei, în Bavaria lângă Chiemsee. Ioana a avut o motivație puternică, știa încă de acum 7 ani că își dorește să muncească în Germania, de aceea pașii ei au fost constant îndreptăți în această direcție.Unitatea și spiritul de echipa pe care l-a simțit la locul de muncă au condus-o pe drumul spre performanță și spre o acomodare cât mai naturală.

Baliga Gyongyi

Locuiește în Rosenheim, un orășel mic, liniștit, cu oameni calzi, primitori și răbdători și cu foarte multe activități și locuri recreative pentru toate vârstele.Familia ei a venit la 3 luni după ce ea a ajuns în Germania. Doamna Baligă recunoaște că aceste 3 luni au fost cele mai grele, când a realizat că e singură într -o țară străină fără familie. Acum, fiind din nou uniți, simt că pot realiza orice. La locul de muncă a întâlnit într-adevăr multe diferențe, dar diferențe care au încântat-o și au făcut-o să aprecieze foarte mult acest spital: niciodată nu lipsește nimic din materialele de care are nevoie, totul este documentat, astfel încât nu poți fi tras la răspundere pentru ceva de care nu ești responsabil și pauza de masă este respectată întotdeauna, astfel încât oricât de mult ai avea de muncă să te poți și odihni și relaxa. 

La fel ca mulți alți asistenți care au început munca în Germania, singurul regret este că nu a făcut acest pas mai devreme.