Cum a început școala în Germania 2021?

Deseori, am vorbit despre avantajele pe care le are sistemul sanitar din Germania. Ce oferă acesta pentru fiecare cetățean, pentru fiecare pacient sau pentru oamenii care fac parte din sistem, iar asistenții medicali reprezintă clar, o componentă importantă a acestuia.

Din ce în ce mai mulți medici și asistenți aleg să își practice meseriile în Germania nu doar datorită beneficiilor medicale sau financiare pe care aceștia le au, ci și datorită perspectivelor educaționale mult mai optimiste pentru copii. 

mediClub încurajează întregirea familiei, astfel că, dacă ai luat și tu în calcul să lucrezi în Germania, cu siguranță îți vom recomanda să îți iei cu tine întreaga familie, desigur după ce ai trecut cu bine peste prima ta etapă de acomodare și integrare la locul de muncă. Altfel spus, după ce ai reușit să te simți confortabil cu noua viață și cu noul job și deja ai început să pregătești terenul pentru familia ta.

Ce trebuie să știi dacă ai copii?

Ambii părinți sau părintele căruia i s-a încredințat custodia exclusivă a copiilor trebuie să dețină un permis de ședere sau permis de ședere pe perioadă nedeterminată. Această condiție se aplică în cazul copiilor care nu au împlinit vârsta de 16 ani și au dreptul la reîntregirea familiei. De asemenea, în cazul adolescenților care au împlinit deja vârsta de 16 ani sau 17 ani au acest drept doar dacă fie se mută în Germania împreună cu ambii părinți, respectiv cu părintele căruia i s-a încredințat custodia exclusivă, fie dacă stăpânesc limba germană (nivelul C1). Mai multe informații despre înregistrarea familiei puteți găsi aici.

Oricare ar fi situația în care te regăsești, sigur vei reuși să îți aduci familia aproape și va trebui să te pregătești intens cu toate informațiile necesare pentru ca educația copiilor tăi să fie în siguranță.

Sistemul de învățământ german 

Sistemul de învățământ german este diferit de cel român, însă similitudinile generale nu lipsesc, cu siguranță.

Copilul tău poate merge la creșă începând de la 0 la 3 ani. Grupele au un număr restrâns de copii, maximul fiind de 12, aceștia fiind supravegheați de câte 2-3 îngrijitoare. 

Începând de la 3 la 6 ani, copilul merge la Kindergarten adică la grădiniță. În Germania, părintele poate decide dacă dorește ca fiul sau fiica să urmează sau nu grădinița. De asemenea, în multe cazuri se plătește în funcție de numărul de ore petrecut și de veniturile brute ale părinților. 

În momentul în care copilul împlinește vârsta necesară pentru a se înscrie la școală, trebuie să ții cont de faptul că acesta va fi repartizat în funcție de reședința ta, deci nu îl poți înscrie într-o altă zonă rezidențială. Înscrierile pentru școală se fac, în genere, în luna martie. Criteriul major de selecție este distanța pe care o parcurge copilul până la instituție. Dacă doriți să vă înscrieți copilul la o altă școală din anumite motive, iar școala nu se află în apropierea rezidenței, va trebui să vă mutați în vecinătatea acesteia. 

    Iată câteva curiozități despre școala primară în Germania: 

  • în clasa I  nu se oferă note, 
  • începând cu clasa a II-a, nota 1 este cea maximă și nu există trimestre, 
  • la  mijlocul anului, părintele primește o evaluare a copilului,
  • vacanțele școlare diferă de la un an la altul.

Un amănunt foarte important de avut în vedere este absolvirea clasei a IV-a. Pe baza mediei notelor obținute, copilul se poate înscrie la școala gimnazială, așa cum o cunoaștem noi. 

Există însă, trei tipuri de școli gimnaziale în Germania :

Mittelschule – pentru copiii cu media mică. Are clasele 5-9. Absolvirea ei permite doar înscrierea la o școală profesională finalizată cu obținerea unui certificat de specialitate, și de obicei, încadrarea într-o companie cu profil tehnic.

Realschule – pentru copiii cu note medii. Are clasele 5-10. Se încheie cu primirea unui certificat de nivel intermediar de studii și permite înscrierea la o școală postliceală, încheiată cu un bacalaureat de profil tehnic sau economic. Absolvenții se pot înscrie la colegii axate pe atitudini practice, tehnice, de artă sau pedagogie.

Gymnasium – pentru copiii cu medii peste 2,33. Nivel de clase 5-12, inclusiv liceul cum îl cunoaștem noi încheiat cu bacalaureat. Această școală permite înscrierea la o universitate. Studiile universitare în Germania sunt cu caracter preponderent teoretic. 

Trebuie să iei în calcul și faptul că particularitățile sistemului școlar german variază de la un  land la altul, la fel și costurile pentru creșă și grădiniță, iar mai multe informații despre sistemul de învățământ din Germania poți regăsi AICI.

 De la land la land, noi reguli în școli

Așa cum în România, în situația pandemică actuală, fiecare școală poate aplica alte reguli, situația în Germania nu este cu mult diferită. Regulile sunt diferite de la land la land, iar odată cu începerea anului școlar, trebuie să acorzi o atenție deosebită pentru ca activitatea micuților tăi să se desfășoare într-un ritm cât se poate de “normal”.

Landul Mecklenburg-Pomerania Anterioară, de exemplu, a revenit la școală astfel că primul test de rezistență va avea loc aici.

În cele 563 de şcoli ale landului, aproape 155 de mii de elevi merg de luni până vineri la şcoală, în regim „normal”, cu minimum patru sau cinci cursuri pe zi. Se pare că şi orele de muzică şi sport vor fi iarăşi permise.

Guvernul regional al landului Mecklenburg-Pomerania Anterioară  a comunicat  faptul că există puține cazuri de infectare, iar modul de efectuare al orelor de curs se desfășoară în acest fel tocmai datorită acestui lucru. Rata de infectare cu coronavirus este printre cele mai scăzute la nivel federal. Cu toate acestea, în şcoli, situaţia nu va fi nici pe departe „normală”. 

Medicii din Berlin au sfătuit toate școlile să izoleze doar copilul infectat și să nu trimită în carantină întreaga clasă. O creştere a numărului infectărilor trebuie luată în calcul deoarece, nefiind vaccinaţi, infectarea copiilor nu este exceptată, dat fiind că varianta Delta s-ar părea că este mai contagioasă.

De asemenea, în toate landurile se vorbește despre mai multe metode de a efectua cursurile: fizic, hibrid sau complet online .

Dacă se va înregistra un nou val de infectări în Germania, şcolile nu pot decide ce este de făcut, ci inspectoratele sanitare locale. Acestea vor decide dacă se va plasa o clasă în carantină sau se va închide o şcoală sau alta. Clasa politică este însă, destul de îngrijorată de o nouă închidere în masă a școlilor, așa cum s-a întâmplat în timpul carantinei totale și speră să evite acest lucru, pe cât posibil.

Ajută statul german elevii?

Situația prin care trece fiecare țară în momentul de față, a scos la iveală și mici probleme cu care se confruntă fiecare oraș sau land. 

Guvernul German Federal sprijină copiii și tinerii cu un program de acțiune de 2 miliarde de euro. Acesta are ca țintă principală ajutarea copiilor să prindă din urmă orele pierdute din timpul pandemiei, să intensifice educația din primii ani de viață și să  promoveze programe de activitați de vacanță și activități extracurriculare.

O sumă de 2 miliarde de euro a fost alocată pentru program pentru perioada 2021-2022.

Așadar, chiar dacă pandemia este departe de a lua sfârșit,  școala a început și în Germania, iar modul de organizare este diferit de la un land la altul.

Viața de AMG în Germania poate fi plină de oportunități de luat în calcul, atât pentru tine, cât și pentru copiii tăi. 

Important este să fii la curent cu noile reglementări, să ceri ajutor atunci când este cazul, să oferi, la rândul tău, sprijin pacienților și să ai grijă de familia ta.

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghid-ul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghid-ul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Distribuie

Alte noutăți pentru tine!

Distribuie

Ești AMG? Dă start carierei tale!

O țară dezvoltată, salariu motivat și multe oportunități

Loc de muncă la o unitate de top din Germania!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghidul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghidul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Acest site foloseşte cookie-uri şi poate colecta anumite date personale în scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesați pagina de Termeni și Condiții.

Ioana Apostol

Ioana este proaspătă absolventă a Universității Transilvania din Brașov, dar cu ajutorul Mediko Hire are astăzi un job mai bun decât și-ar fi imaginat și trăiește într-o zona mirifică a Germaniei, în Bavaria lângă Chiemsee. Ioana a avut o motivație puternică, știa încă de acum 7 ani că își dorește să muncească în Germania, de aceea pașii ei au fost constant îndreptăți în această direcție.Unitatea și spiritul de echipa pe care l-a simțit la locul de muncă au condus-o pe drumul spre performanță și spre o acomodare cât mai naturală.

Baliga Gyongyi

Locuiește în Rosenheim, un orășel mic, liniștit, cu oameni calzi, primitori și răbdători și cu foarte multe activități și locuri recreative pentru toate vârstele.Familia ei a venit la 3 luni după ce ea a ajuns în Germania. Doamna Baligă recunoaște că aceste 3 luni au fost cele mai grele, când a realizat că e singură într -o țară străină fără familie. Acum, fiind din nou uniți, simt că pot realiza orice. La locul de muncă a întâlnit într-adevăr multe diferențe, dar diferențe care au încântat-o și au făcut-o să aprecieze foarte mult acest spital: niciodată nu lipsește nimic din materialele de care are nevoie, totul este documentat, astfel încât nu poți fi tras la răspundere pentru ceva de care nu ești responsabil și pauza de masă este respectată întotdeauna, astfel încât oricât de mult ai avea de muncă să te poți și odihni și relaxa. 

La fel ca mulți alți asistenți care au început munca în Germania, singurul regret este că nu a făcut acest pas mai devreme.