6 motive pentru care merită să-ți începi cariera de asistent medical

Îți surâde ideea de a deveni asistent medical? Iată 6 motive pentru care merită să începi această carieră. Ca asistent medical ai ocazia de a îi ajuta pe ceilalți în momente cu adevărat importante și de a lucra ca membru al unei echipe care contribuie în mod constant la starea de bine a comunității. Fie că ideea de a lucra în domeniul medical a fost un vis de-al tău din copilărie sau că este un interes recent, o carieră de asistent medical poate fi un mod excelent de a cunoaște industria medicală.

1. Poți începe să lucrezi mai devreme decât ceilalți

În România multe trasee profesionale necesită absolvirea liceului, apoi patru ani de universitate și poate chiar continuarea studiilor postuniversitare. Atunci când alegi să devii asistent medical, poți alege dintr-o serie de trasee educaționale diferite care te vor face să lucrezi și să câștigi bani mai devreme decât în mod normal. Pentru a deveni asistent medical sunt două opțiuni: fie urmezi un curs de asistent medical la o universitate specializată în asistență medicală (4 ani), fie la o școală postliceală (3 ani).

2. Te vei bucura de siguranța locului de muncă

Creșterile cererii de asistenți medicali și ale ocupării forței de muncă vor proveni din mai multe surse și factori diferiți. De exemplu, pe măsură ce generația baby boomer (cei care au acum vârsta între 56 și 74 de ani) îmbătrânește, va fi nevoie de mai multă asistență medicală și implicit de un număr mai mare de unități medicale și personal medical. În plus, în ziua de azi oamenii au mai multe asigurări medicale decât în trecut. Acest lucru înseamnă că sunt mai mulți oameni care își consultă medicii în mod regulat și/sau care au nevoie de îngrijire medicală, ceea ce necesită, de asemenea, mai mulți asistenți medicali.

Mai mult decât atât, numărul locurilor de muncă al asistenților medicali va continua să crească datorită, în mare parte, adaptabilității acestora în cadrul domeniului sănătății. Aceștia îndeplinesc o mare varietate de sarcini, de la cele administrative până la îngrijirea directă a pacienților sub supravegherea unui medic.

3. Obții abilități de care ai nevoie pentru a avansa în carieră

Unul dintre cele mai mari beneficii ale unei cariere de asistent medical este experiența la locul de muncă pe care o vei dobândi. În cazul în care decizi să te întorci la școală mai târziu pentru a te specializa sau reprofila, experiența aceasta te va avantaja în mod incontestabil, în special dacă dorești să te specializezi în domeniile avansate ale medicinei.

Asistent medical în timpul programului de muncă

4. Există varietate în activitatea ta de zi cu zi

Dacă ești o persoană căreia nu îi priește plictiseala în timp ce lucrează, atunci o carieră ca asistent medical este potrivită pentru tine. Unul dintre cele mai mari beneficii este faptul că nu vei face niciodată același lucru. În fiecare zi vei întâlni oameni noi, provocări diferite și triumfuri satisfăcătoare. Pentru că vei avea una dintre cele mai vaste și mai ample competențe din întreaga industrie medicală, te vei trezi trecând de la o sarcină la alta într-un timp foarte scurt.

O altă formă de varietate vine odată cu orele pe care le lucrează un asistent medical. Cele mai multe cabinete medicale sunt deschise în timpul programului normal de lucru, dar multe unități de servicii de urgență vor avea nevoie de asistenți medicali care să lucreze noaptea și în weekend. Acest lucru deschide oportunități pentru cei care au alte responsabilități în timpul zilei. Un asistent medical trebuie să găsească un program care să funcționeze cel mai bine pentru el, fie că este vorba de zi, noapte sau weekend.

Există, de asemenea, o mulțime de instituții diferite în care un asistent medical poate lucra. Aceștia pot lucra la un cabinet medical, o clinică, un spital, un azil de bătrâni, un centru de îngrijire pe termen lung sau la locul de reședință al pacienților. 

5. Te vei simți mândru de munca ta

Să devii asistent medical oferă un puternic sentiment de împlinire personală. La fel ca multe poziții din industria medicală, vei lucra cu pacienți de toate vârstele și din toate categoriile sociale. Asta înseamnă că vei lucra îndeaproape și personal cu oamenii care au cea mai mare nevoie de ajutorul tău. Va fi nevoie să îndrumi pacienții pe parcursul programărilor și să-i duci acolo unde au nevoie să meargă. Astfel îți vei dezvolta abilități interpersonale care sunt foarte importante, iar interacțiunile sociale vor fi extrem de satisfăcătoare.

Unul dintre cele mai mari beneficii ale unui asistent medical are de-a face cu împlinirea pe care acesta o primește din activitatea profesională de zi cu zi. Motivul este chiar dorința lui reală de a contribui la îmbunătățirea vieții oamenilor prin asistență medicală de calitate. Spre deosebire de multe alte poziții din industria medicală, un asistent medical interacționează cu pacienți care au nevoi diferite, iar uneori chiar urgente. Depinde de tine să îi ajuți să se simtă confortabil, să le oferi informații, să le urmărești evoluția stării lor de sănătate și să colaborezi cu ceilalți membri ai echipei tale pentru a te asigura că pacienții primesc ajutorul de care au nevoie.

Asistența medicală este una dintre alegerile de carieră cu cea mai rapidă creștere și nu se poate nega faptul că îți poate oferi o siguranță fantastică a locului de muncă și un job care este mai interesant de la o zi la alta. Cu toate acestea, deoarece este o poziție atât de versatilă și oferă o experiență clinică și administrativă amplă, este, de asemenea, o alegere excelentă dacă ești interesat să îți dezvoltați cariera mai târziu.

Asistent medical petrece timp cu pacienta

6. Lucru în echipă

Asistentul medical lucrează în echipă cu medicii, colegii de pe ambulanță și din unitățile de primiri urgențe cât și cu ceilalți asistenți medicali. Poate fi împlinitor să lucrezi alături de colegi cărora le pasă de pacienți la fel de mult cât îți pasă și ție. Vei putea să răspunzi la întrebări împreună cu colegii tăi și să găsiți împreună cele mai bune opțiuni posibile pentru a vă ajuta pacienții.

Oamenii cu care lucrați vor deveni, de asemenea, familia dumneavoastră extinsă. Este greu să nu devii apropiat de cineva cu care lucrezi ani de zile, cel puțin 40 de ore pe săptămână. Nu este un secret faptul că mulți asistenți medicali creează legături pe viață cu colegii lor în timp ce lucrează în industria medicală.

Ți s-au părut interesante aceste 6 beneficii din viața unui asistent medical? Să știi că sunt doar câteva dintre ele, dar așa cum probabil știi deja, fiecare activitate profesională are atât părți bune cât și provocări.

Dacă dorești să afli ce obstacole poți întâmpina ca asistent medical la început de drum, ți-am pregătit un articol aici. Urmărește în continuare secțiunea  #mediBlog. Îți vom fi alături pas cu pas pe tot parcursul tău.

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghid-ul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghid-ul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Distribuie

Alte noutăți pentru tine!

Distribuie

Ești AMG? Dă start carierei tale!

O țară dezvoltată, salariu motivat și multe oportunități

Loc de muncă la o unitate de top din Germania!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghidul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghidul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Acest site foloseşte cookie-uri şi poate colecta anumite date personale în scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesați pagina de Termeni și Condiții.

Ioana Apostol

Ioana este proaspătă absolventă a Universității Transilvania din Brașov, dar cu ajutorul Mediko Hire are astăzi un job mai bun decât și-ar fi imaginat și trăiește într-o zona mirifică a Germaniei, în Bavaria lângă Chiemsee. Ioana a avut o motivație puternică, știa încă de acum 7 ani că își dorește să muncească în Germania, de aceea pașii ei au fost constant îndreptăți în această direcție.Unitatea și spiritul de echipa pe care l-a simțit la locul de muncă au condus-o pe drumul spre performanță și spre o acomodare cât mai naturală.

Baliga Gyongyi

Locuiește în Rosenheim, un orășel mic, liniștit, cu oameni calzi, primitori și răbdători și cu foarte multe activități și locuri recreative pentru toate vârstele.Familia ei a venit la 3 luni după ce ea a ajuns în Germania. Doamna Baligă recunoaște că aceste 3 luni au fost cele mai grele, când a realizat că e singură într -o țară străină fără familie. Acum, fiind din nou uniți, simt că pot realiza orice. La locul de muncă a întâlnit într-adevăr multe diferențe, dar diferențe care au încântat-o și au făcut-o să aprecieze foarte mult acest spital: niciodată nu lipsește nimic din materialele de care are nevoie, totul este documentat, astfel încât nu poți fi tras la răspundere pentru ceva de care nu ești responsabil și pauza de masă este respectată întotdeauna, astfel încât oricât de mult ai avea de muncă să te poți și odihni și relaxa. 

La fel ca mulți alți asistenți care au început munca în Germania, singurul regret este că nu a făcut acest pas mai devreme.