5 beneficii ale sportului în dezvoltarea copilului tău

Cea mai mare dorință a Asistenților Medicali Generaliști din Germania e să-și aducă familia aproape și să aibă parte de cât mai multe beneficii. Întâi de toate însă, trebuie să te asiguri chiar tu că te-ai integrat suficient de bine în comunitatea germană, că ai reușit să te acomodezi și că ai pregătit minimul necesar pentru sosirea lor.

Copiii români sunt a doua cea mai numeroasă populație rezidentă cu vârsta de până la 10 ani, în Germania, dintre țările europene. 

Integrarea copiilor îți poate părea dificilă, însă, în realitate, e nevoie doar de o atenție sporită și de un plan concret. Odată ce ai ales grădinița sau școala potrivită, gândește-te și la activitățile care le-ar plăcea sau care îi vor pune în contact cu alte persoane. O comunitate sportivă poate fi o idee bună nu doar datorită condiției fizice, ci și pentru a înțelege mai bine limba și cultura germană și chiar și pentru părinți. Nu de puține ori, locurile sportive devin zone de networking pentru părinți, fie și pentru câteva minute după antrenamentul copiilor. 

Poți alege orice sport dorești, sau cel pe care îl preferă copilul, iar el se va integra mult mai ușor. Ba chiar mai mult – va avea parte de o mulțime de beneficii care vor contribui la dezvoltarea lui continuă.

Pentru moment, ți-am pregătit o listă scurtă cu câteva dintre ele, care nu numai că îți vor ajuta copiii, ci te vor ajuta și pe tine. Pentru că da, puteți merge împreună să practicați un sport.

1.Dezvoltarea stimei de sine și a încrederii

Putem vorbi despre multe beneficii, însă din punctul nostru de vedere aceste este unul dintre cele mai importante. Sportul ajută copilul să se dezvolte atât fizic, cât și psihic, combate obezitatea, dezvoltă inteligența și cultivă o anumită încredere în propriile forțe, cum sunt voința și concentrarea. Îl va ajuta să interacționeze mai ușor cu ceilalți oameni. Spre exemplu, poate dobândi gesturi simple de amiciție cu un coechipier, iar micile victorii, de grup sau individuale, vor ajuta la consolidarea stimei de sine. Și cu siguranță, practicând un sport în mod regulat, îl va ajuta să crească într-un mediu armonios, în care se va dezvolta și maturiza, astfel încât să poată face față anumitor provocări în viața de adult.

2.Spiritul de echipă

Dezvoltarea abilităților de a colabora cu alți copii, pentru atingerea unui scop comun, responsabilitățile atribuite și cum să le îndeplinească îl vor disciplina. Va fi o experiență inedită, în care va simți cum e să fii victorios și cum să treci peste o înfrângere sau dezamăgire Se poate să sesizezi chiar și un spirit de lider în anumite situații, în care deprinde anumite aptitudini și le împărtășește cu colegii, îi încurajează și îi învață la rândul lui pe alții. În viitor, când va deveni un adult, toate aceste aptitudini își vor pune amprenta atât pe plan personal, cât și profesional.

3.Creșterea performanței intelectuale

Beneficii există și pe partea intelectuală. Se spune că micuții care practică un sport în mod regulat, început chiar de la o vârstă fragedă, au rezultate școlare mai bune decât ceilalți copii, care au o viață ceva mai sedentară. Putem spune că sportul este un antrenament pentru creier, dar și pentru scoarța cerebrală. Te întrebi cum? Ei bine, conexiunile neuronale se formează și se activează pentru a asigura coordonarea mișcărilor, anticiparea, proiecția, planul mental și concentrarea. Altfel spus, dezvoltă o minte strategică, îmbunătățind procesele cognitive de învățare și memorare.

4.Fără muncă nu există performanță

E bine ca micuțul tău să crească într-un mediu din care să înțeleagă că nimic nu se obține fără muncă. Aceste valori pot fi transmise și în cadrul familiei, însă într-un mediu public, cu necunoscuți, sau unde nu este neapărat menajat, poate învăța o lecție importantă de viață – nicio victorie nu apare fără muncă, disciplină și ambiție, iar rezultatul nu trebuie să se bazeze niciodată pe noroc, ci pe efort constant. Toate sacrificiile legate de timpul liber, antrenamentele și efortul organizat îl responsabilizează, îi menține atenția și, în timp, va începe singur să realizeze că doar așa poate avea reușite.

5.Tratament pentru stres

Poate te întrebi cum poate un copil să se simtă stresat? Da, se poate întâmpla acest lucru, iar sportul îl poate ajuta să combată astfel de stări. În rândul copiilor, pot apărea anumite forme de anxietate, tulburări de somn, tulburări de dispoziție, depresie, chiar și o stimă de sine scăzută, iar practicarea unui sport este calea cea mai ușoară de a alunga aceste lucruri. Cum se întâmplă mai exact? Activitatea fizică e cea care contribuie la scăderea hormonilor de stres și creșterea secreției de endorfine, la nivelul sistemului nervos. Endorfinele se mai numesc și “hormonii fericirii”, având un rol regenerator la nivelul celulelor. Tot acestea sunt responsabile pentru starea de bine după un antrenament. De asemenea, endorfinele au și rol analgezic, antiinflamator și de stimulare a imunității, deci, un avantaj foarte important față de sănătatea copilului tău. 

Dacă întâmpini greutăți în alegerea sportului perfect pentru copilul tău, acest articol îți poate oferi o vedere de ansamblu. Indiferent de cel pe care îl vei alege, aceste beneficii vor veni la pachet și suntem siguri că atât copilul tău, cât și restul familiei, se va bucura de momente frumoase, energice și unice.

În cazul în care copilul tău nu își dorește să practice un sport, nu îl forța. Poți doar să-l determini să facă mișcare, de orice fel. Iar o soluție poate fi un animal de companie. Nu este ușor să ai grijă de un animăluț, însă este o metodă plăcută și foarte îndragită de copii, care sigur va pune sângele în mișcare și, pe acest considerent s-a bazat, de exemplu, și Schloss Schule Kirchberg. Printre activitățile de acolo se regăsește si transferul de responsabilități în rândul elevilor. Școala adăpostește câteva capre, oi și acvarii pentru pești, de care copiii trebuie să aibă grijă. În plus, școala pune la dispoziția elevilor o serie de activități atractive: olărit, tehnologie, cor, big band, balet, dans modern, teatru, și alte activități culturale desfășurate în centrul cultural al campusului.
Urmărește-ne în continuare pe Blog pentru a fi la curent cu noutățile!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghid-ul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghid-ul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Distribuie

Alte noutăți pentru tine!

Distribuie

Ești AMG? Dă start carierei tale!

O țară dezvoltată, salariu motivat și multe oportunități

Loc de muncă la o unitate de top din Germania!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghidul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghidul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Acest site foloseşte cookie-uri şi poate colecta anumite date personale în scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesați pagina de Termeni și Condiții.

Ioana Apostol

Ioana este proaspătă absolventă a Universității Transilvania din Brașov, dar cu ajutorul Mediko Hire are astăzi un job mai bun decât și-ar fi imaginat și trăiește într-o zona mirifică a Germaniei, în Bavaria lângă Chiemsee. Ioana a avut o motivație puternică, știa încă de acum 7 ani că își dorește să muncească în Germania, de aceea pașii ei au fost constant îndreptăți în această direcție.Unitatea și spiritul de echipa pe care l-a simțit la locul de muncă au condus-o pe drumul spre performanță și spre o acomodare cât mai naturală.

Baliga Gyongyi

Locuiește în Rosenheim, un orășel mic, liniștit, cu oameni calzi, primitori și răbdători și cu foarte multe activități și locuri recreative pentru toate vârstele.Familia ei a venit la 3 luni după ce ea a ajuns în Germania. Doamna Baligă recunoaște că aceste 3 luni au fost cele mai grele, când a realizat că e singură într -o țară străină fără familie. Acum, fiind din nou uniți, simt că pot realiza orice. La locul de muncă a întâlnit într-adevăr multe diferențe, dar diferențe care au încântat-o și au făcut-o să aprecieze foarte mult acest spital: niciodată nu lipsește nimic din materialele de care are nevoie, totul este documentat, astfel încât nu poți fi tras la răspundere pentru ceva de care nu ești responsabil și pauza de masă este respectată întotdeauna, astfel încât oricât de mult ai avea de muncă să te poți și odihni și relaxa. 

La fel ca mulți alți asistenți care au început munca în Germania, singurul regret este că nu a făcut acest pas mai devreme.